Zeci de hectare de viță de vie din sudul țării, dotate cu stații meteo. Aparatele au fost procurate cu suportul EU4Moldova: Startup City Cahul

Sergiu Tutovan, în vârstă de 59 de ani, este președintele Asociației Producătorilor de Struguri de Masă. În acest an, membrii asociației au decis să participe la programul Digital Impact, faza 1, și au reușit să obțină finanțare pentru proiectul DigiVitis.

„Reprezentanții Startup City Cahul au fost de câteva ori la plantațiile de viță de vie și au acceptat ideea noastră de a ne oferi un grant pentru procurarea stațiilor meteo și a softurilor cu ajutorul cărora acestea funcționează”, a declarat Sergiu Tutovan, președintele Asociației Producătorilor de Struguri de Masă.

Astfel, asociația a primit un grant în valoare de 780 de mii de lei în cadrul programului Digital Impact. În total, au fost procurate opt stații meteo pentru opt companii din raioanele Cahul, Taraclia, Cantemir și Leova, care fac parte din Asociația Producătorilor de Struguri de Masă.

„Stațiile meteo sunt controlate cu ajutorul telefonului mobil, prin aplicație, iar datorită lor avem o precizie foarte mare în colectarea datelor. Aici vorbim despre temperaturi, precipitații, umiditate, dăunători sau crearea condițiilor optime pentru germinarea sporilor de boli. Dacă vorbim despre dăunători, sunt instalate capcane cu sistem de monitorizare și atunci când sunt prea mulți, pe telefon îți vine un semnal de alarmă care te avertizează că e timpul să stropești via”, mai menționează Sergiu Tutovan.

Președintele Asociației afirmă că, datorită acestor stații, agricultorii economisesc atât timp, cât și bani.

„Toată informația îți vine în timp util pe telefon și nu trebuie să te deplasezi în teritoriu în fiecare zi sau la fiecare 2-3 ore. În așa mod poți să iei deciziile operativ, de la distanță”, a adăugat agricultorul.

Președintele Asociației Strugurilor de Masă consideră că proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul aduce numeroase beneficii pentru antreprenorii din sudul țării, așa cum fără digitalizare și noile tehnologii este practic imposibil să ții pasul cu cererea de pe piață, atât a calității, cât și a cantității. 



Share on facebook
Share on linkedin

Înapoi la noutăți