Transferul învățământului pe dimensiunea online în timpul pandemiei a accentuat necesitatea introducerea subiectelor de educație digitală în curricula școlilor. Profesorii au fost nevoiți să asimileze cât mai rapid și să aplice cu succes metode de predare inovative pentru ca elevii să se poată adapta mai ușor la școala în format digital. Din 2018, elevii claselor primare studiază „Educația Digitală” ca disciplină obligatorie, iar pentru a spori abilitățile de predare ale învățătorilor, în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”, cca 1200 de profesori participă la un program de formare în acest domeniu. Începând cu noul an academic, ei vor preda la orele de clasă subiecte din domeniul alfabetizării digitale, creării de conținut digital, siguranței cibernetice, precum și instrumente pentru soluționarea problemelor în mediul online.
Elevii din regiunea de sud a țării capătă mai multe competențe digitale
Natalia Chistol este învățătoare la clasele primare în cadrul Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare”, satul Cîrpești, raionul Cantemir. Alături de alți de profesori din raioanele de sud a Republicii Moldova, ea urmează programul de formare în domeniul educației digitale. Doamna Chistol a ales să parcurgă acest program întrucât vrea să îi înzestreze pe copii cu competențe digitale, de comunicare și lucru în echipă, gândire analitică, dar și abilități tehnice de bază.
Natalia Chistol, învățătoare: „Deprinderile educative ale copiilor se creează din clasele primare. Introducerea educației digitale favorizează din start dezvoltarea de noi competențe în rândul celor mici. Pentru noi, profesorii, este important să-i învățăm a utiliza conștient și corect tehnologiile, să le arătăm cum funcționează, care sunt beneficiile și să-i ajutăm să-și dezvolte capacitățile utilizând sistemele digitale. Dacă elevii cunosc tehnologiile din copilărie, în clasele gimnaziale își dezvoltă abilitățile, evoluează și obțin succese garantate. Din activitatea pe care o desfășor, am observat o deschidere mare a copiilor față de tot ce este digital, de a testa, de a cunoaște, de a vedea efectul acțiunilor lor, de a explora și de a afla ceva nou.”
Ghidată de aceeași misiune – a-i ajuta pe elevi să folosească mai intuitiv echipamentele, tehnologiile de top și instrumentele digitale – la fel, și Veronica Stânga, profesoară de clasele primare la gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Cantemir a ales să parcurgă programul de formare.
Veronica Stânga, învățătoare: „În cei 5 ani de experiență, am înțeles că pentru a realiza cu succes procesul de predare, mai ales în condițiile unei educații la distanță, copiii trebuie să cunoască și să utilizeze tehnologiile. Aici vorbim despre posibilitatea de a crea un document într-un anumit program, de a parcurge o pagină web, de a utiliza aplicații în scopuri educative, dar și alte beneficii pe care tehnologiile ni le pun la dispoziție. Copiii sunt foarte deschiși și pregătiți de a explora oportunitățile digitale pe care le avem, dar noi trebuie să-i ajutăm să utilizeze în scop educativ: pentru a învăța lucruri noi, pentru a crea ceva, pentru a facilita accesul la informație, dar și alte posibilități.”
După finalizarea programului de formare, profesorii, vor avea la dispoziție 7-10 zile pentru crearea unui proiect final ce va confirma dobândirea noilor cunoștințe și abilități digitale.
Corina Andronic, manageră a proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul: „Alinierea și pregătirea elevilor pentru o carieră de la o vârstă fragedă a devenit una dintre cele mai importante responsabilități ale educației școlare. Soluțiile digitale de învățare pun accentul pe metode de învățare care sunt constructive, colaborative și solicită implicarea elevilor, ceea ce îi face să se adapteze la lumea de după școală. Numărul masiv de participanți la acest program de formare reconfirmă angajamentul profesorilor dar și necesitatea studierii educației digitale. Suntem siguri că din noul an academic, ei vor avea mai multe abilități și competențe pentru a le preda copiilor această disciplină.”
„Educație digitală” cu susținerea EU4Moldova: Startup City Cahul
În anul de studii 2021-2022, acest modul va fi studiat de cca 50 de mii de elevi. Instruirea profesorilor din raioanele de sud – Cahul, Cantemir, Leova și Taraclia – are loc cu susținerea proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”.
„Accelerată de pandemie, digitalizarea economiei globale, societatea progresează rapid, iar o mai mare importanță este acordată dezvoltării competențelor și abilităților digitale de la o vârstă fragedă. Elevii trebuie să dezvolte competențe digitale și media, inclusiv și cunoștințe despre securitate cibernetică, confidențialitate și securitate a datelor, și să asimileze noi instrumente pentru viitorul lor loc de muncă. O direcție strategică a asistenței UE în regiunea Parteneriatului estic este transformarea digitală. Proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul susține procesul de transformare digitală din Republica Moldova, pentru a contribui la o economie competitivă și o societate incluzivă, cu asistență directă pentru școli și profesori pentru a face față provocărilor generate de evoluția rapidă a tehnologiilor digitale. UE sprijină cetățenii Republicii Moldova în această călătorie”, a menționat Magdalena Mueller-Uri, Șefă Operațiuni la Delegația UE în Republica Moldova.
Adam Amberg, Șeful Cooperării pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei: „Într-adevăr, profesorii sunt și vor fi întotdeauna percepuți ca fiind în cea dintâi linie, iar astăzi ei au o responsabilitate sporită pentru de a inspira și de a arăta exemple didactice bune – spre exemplu atunci, când elaborează și utilizează instrumente pedagogice adaptate educației virtuale. Este crucial să investim resurse și să creăm condiții pentru cei dornici să învețe și să predea în conjuncție cu tehnologia. Suntem încântați să vedem atât de mulți profesori, care împărtășesc pasiunea pentru educația bazată pe tehnologie și inovație, fiind adevăratele modele – motoare ale dezvoltării. Este încurajator să vezi Moldova îmbrățișând era digitală cu încredere sporită și Suedia este aici pentru a susține în continuare această transformare.”
Despre EU4Moldova: Startup City Cahul
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină în special dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, precum și oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune. UE investește în dezvoltarea proiectului 6,8 milioane euro, care sunt oferite prin intermediul Suediei și implementate de ATIC.