Încă un tânăr din Cahul și-a digitalizat afacerea datorită programului de granturi mici al proiectului Startup City Cahul. Antreprenorul a creat un magazin online pentru clienții din afara țării 

Stepan Untilov are 31 de ani și gestionează o afacere de familie specializată în producerea și comercializarea mobilierului la comandă. În iarna acestui an, tânărul a decis să participe la programul Digital Upgrade, organizat de EU4Moldova: Startup City Cahul. 

„În cadrul acestor instruiri am sesizat mai multe oportunități de dezvoltare a proceselor noastre interne, care ne-ar simplifica activitatea și ne-ar mări viteza de lucru. Iar la final am înțeles că putem să avem și un magazin online cu produsele noastre”, a menționat Stepan Untilov. 

În urma instruirilor, Stepan a aplicat la programul de granturi mici și a beneficiat de 20 de mii de lei pentru elaborarea magazinului online, care va fi lansat în scurt timp. Tânărul afirmă că avea nevoie de acest site pentru moldovenii stabiliți în afara țării. 

„Magazinul online îl vedem ca pe un punct de colectare a comenzilor online, pentru că am observat că sunt solicitări din partea moldovenilor de peste hotare. Cu clienții care sunt din Moldova ne întâlnim în showroom, demonstrăm lucrările, dar pentru cei care trăiesc în afara țării nu aveam un mecanism bine pus la punct”, afirmă antreprenorul.

Stepan spune că, datorită cursurilor la care a participat, a devenit mai responsabil și își gestionează mai eficient activitățile. 

„La lecții era un lucru extraordinar de interesant. Aveam un tracker de monitorizare a activităților și, timp de o săptămână, trebuia să îndeplinim scopurile propuse. În următoarea săptămână analizam ce sarcini am reușit să îndeplinim și ce restanțe avem”, a declarat Stepan. 

Potrivit antreprenorului, proiectul Startup City Cahul joacă un  rol important în dezvoltarea afacerilor din sudul țării. 

„Îmi place că reprezentanții Startup City Cahul încearcă să vadă într-adevăr realitatea din regiunea noastră și adaptează programele conform acestei realități”, spune tânărul.  

În cadrul programului Digital Upgrade, timp de trei luni, reprezentanții IMM-urilor din regiunea Cahul au beneficiat de expertiză și instruire din partea profesioniștilor, pentru a înțelege mecanismele care stau la baza creșterii unei afaceri de succes în mediul online și pentru a elabora strategia de transformare digitală a afacerii. Ulterior, antreprenorii au avut posibilitatea de a aplica la un program de granturi mici. Atât Digital Upgrade, cât și programul de granturi mici, au fost realizate de EU4Moldova: Startup City Cahul, un proiect implementat de ATIC cu suportul financiar al Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.

Share on facebook
Share on linkedin

Înapoi la noutăți