Inovator, creativ și complet echipat cu dispozitive digitale moderne – așa arată Laboratorul Digital amplasat în Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. Liceul și-a deschis ușile spațiului proaspăt renovat, pentru a găzdui evenimentul de lansare a proiectului „Laboratoare Digitale” – inițiativă la care s-au alăturat alte opt instituții din regiune conectate la programul „Tekwill în Fiecare Școală”. În cadrul acestora, circa 3.000 de elevi vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile digitale și să se adapteze la cerințele actuale de pe piața muncii, pentru a accesa oportunități profesionale atractive acasă, în Republica Moldova.
Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” se remarcă prin profesorii săi pasionați de predarea tehnologiilor informaționale. Șapte dintre cadrele didactice ale instituției au studiat discipline noi în cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”. Aici, circa 160 de elevi din sudul țării își formează și își îmbunătățesc abilitățile digitale – un absolut necesar pentru profesiile de astăzi, dar mai ales pentru cele din viitor. De aceea, Laboratoarele Digitale sunt dotate cu echipamente digitale moderne, dar și spații bine amenajate care să stimuleze gândirea logică și creativitatea.
Tatiana Buciuceanu, directoare, Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din s. Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul: „Laboratorul digital a fost extrem de necesar în liceul nostru o dată cu implementarea proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și predarea a trei cursuri opționale privind tehnologiile informaționale. În sala de informatică tehnica nu este destul de performantă, iar elevii nu își pot îndeplini proiectele conform cerințelor actuale. Mai ales că mulți copiii nu au nici acasă dispozitivele necesare pentru a exersa. O dată cu crearea și dotarea laboratorului digital dispunem de tehnică de ultimă generație și este mult mai ușor să desfășurăm orele și să ajutăm elevii să obțină abilitățile necesare pentru formarea lor, dar și accesarea profesiilor viitorului.”
Fiecare laborator din cadrul proiectului cuprinde cinci zone tematice: zona pentru profesori dotată cu birou, ecran mare și tablă interactivă; zona pentru elevi echipată cu laptopuri, calculatoare și camere web, zona pentru imprimare; zona creativă, amenajată cu o tablă și fotolii „puf”, dar și zonă de depozitare. Acestea asigură atât buna desfășurare a cursurilor tematice, cât și oferă acces la tehnologii informaționale elevilor care nu au un dispozitiv digital acasă.
Victoria Tichișan, elevă, Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din s. Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul: „E important să avem un laborator digital în liceu, pentru că ne ajută să ne dezvoltăm abilitățile digitale, iar când ne vom înscrie la o facultate să avem cunoștințe mai bine structurate în domeniul tehnologiilor informaționale. Înainte studiam în sala de informatică câte doi elevi la un calculator, dar acum este mai ușor pentru că fiecare are proiectele sale individuale și poate studia independent chiar și după ore.”
Constanța Ciobanu, elevă, Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din s. Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul: „Laboratorul digital a devenit o parte din procesul de studii, fiind util atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Astfel, lecțiile devin mai interesante și elevii sunt mai atrași să studieze tehnologiile informaționale, pentru că avem calculatoare suficiente și alte dispozitive care să ne ajute în crearea proiectelor noastre. Totodată, laboratorul digital și îmbunătățirea abilităților digitale ne motivează să alegem o profesie în domeniu și să avem un viitor mai bun.”
„Digital Labs” a fost creat în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, dezvoltat cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). Proiectul se bucură de susținerea Ministerului Educației și Cercetării.
Adriana Cazacu, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării: „Prin acest eveniment de lansare a laboratoarelor digitale asistăm la îmbinarea trecutului, prezentului și viitorului. Ne dorim ca în fiecare instituție, toate spațiile în care învață elevii să arate ca laboratorul din satul Alexandru Ioan Cuza din Cahul. Sperăm ca acest lucru să fie realizat cât mai curând posibil. Le mulțumim partenerilor de dezvoltare pentru colaborarea noastră frumoasă care are rezultate. Indiferent de ce profesie nu și-ar alege copiii, cunoașterea tehnologiilor este foarte importantă, pentru că tehnologiile aparțin viitorului. Dezvoltarea competențelor digitale în rândul profesorilor la fel este în lista de priorități ale Ministerului Educației și Cercetării, motiv pentru care ne vom concentra eforturile ca să realizăm în continuare cu succes aceste obiective.”
Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Proiectul EU4Moldova: Start-up City Cahul, parte a programului mai amplu EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat la Cahul și Ungheni, susține transformarea digitală a economiei și societății moldovenești. Lansarea laboratoarelor digitale, o inițiativă la nivel național, reprezintă un pas înainte pentru ca noua generație să obțină competențe digitale atât de necesare și esențiale pentru progres, dezvoltare și prosperitate. Invit elevii din regiunea Cahul și profesorii acestora să valorifice noile oportunități și îndemn alte școli de a se alătura inițiativei «Viitorul este în mâinile voastre!»”
Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Moldova: „Este inspirațional să vedem că învățarea digitală în școli se îmbunătățește accelerat aici, în Moldova. Ca și concept, laboratoarele digitale sunt foarte populare în Suedia și suntem siguri că vor deveni un succes și la nivel local. Aceste laboratoare tehnologice moderne, cu drepturi depline, vor deveni centre de excelență în proiectarea gândirii și inovării, unde arta și creativitatea pot fi îmbinate cu coduri și algoritmi. Cursurile practice vor încuraja tinerii, fete și băieți, în primele lor interacțiuni cu limbajele de programare, robotică și automatizare și, în cele din urmă, îi vor ajuta să dobândească competențele necesare pentru a reuși la viitorul job.”
Ana Chirița, directoare proiecte strategice, ATIC: „«Digital Labs» este o inițiativă menită să faciliteze accesul elevilor din regiunea de sud la tehnologiile informaționale. Astfel, contribuim împreună la îmbunătățirea educației digitale și la dezvoltarea unei noi generații, adaptate pentru profesiile viitorului. Or, asta reconfirmă unul dintre angajamentele noastre strategice. În regiunea de sud a țării, ne-am angajat să promovăm tehnologia drept o soluție la problemele comunitare, iar studierea disciplinelor IT din școală va face ca sectorul IT să devină mult mai atractiv pentru fiecare, indiferent de vârstă sau gen. Pe termen lung, aceasta înseamnă forță de muncă adaptată necesităților pieței actuale și antreprenori care activează în această comunitate.”
Bugetul proiectuluш „Laboratoare Digitale” este de 130 de mii de euro.
Despre EU4Moldova: Startup City Cahul
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină în special dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, precum și oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune. Mai multe detalii pe www.startupcitycahul.md