Ești student la Cahul și vrei să studiezi „Testarea Software”? Acum ai posibilitatea să te înscrii la un stagiu practic gratuit! Potrivit unui Acord de Colaborare, semnat între Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC, compania „Allied Testing – Moldova” și Universitatea de Stat ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, tinerii care au ales specializările IT au posibilitatea să participe la un stagiu de practică în domeniul testării de software. Posibilitățile vor fi extinse și asupra celor care sunt înmatriculați la colegiul ”Iulia Hașdeu” din Cahul. Programul va fi desfășurat de către experți cu o vastă experiență în domeniu din cadrul companiei Allied Testing Moldova, care îi vor ajuta pe tineri să însușească o profesie de inginer QA și să-și pună bazele pentru o carieră în domeniu. Inițiativa are loc în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.
Ana Chirița, directoare, Proiecte Strategice, ATIC: ,,Companiile IT au un mare deficit de forță de muncă, iar prin dezvoltarea unor astfel de inițiative ne dori să creștem expertiza pe piața regională și națională. În cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul, una dintre priorități este dezvoltarea economică a regiunii prin facilitarea cooperării dintre talentele locale și comunitatea de afaceri. Dacă am putea crește mai mulți specialiști IT aici, cu siguranță asta va putea contribui la bunăstarea socială și progresul economic, iar oamenii ar putea să rămână să lucreze, acasă.”
Sergiu Cornea, Director Universitatea de Stat ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul: ,,Noi suntem o universitate regională care avem dorința să ne afirmăm și putem să ne afirmăm doar dacă demonstrăm că suntem un actor credibil în dezvoltarea regională și că suntem un partener de încredere în fața angajatorilor. Ceea ce ne propunem să facem este să pregătim specialiști care să poată fi angajați, ca să își câștige existența aici, în Moldova. Ne dorim ca specialitatea IT să fie mai conectată cu cerințele de pe piața muncii. Noi vedem în acest program o posibilitate de a menține profesorii și studenții în tonus. Avem planuri grandioase privind acest proiect, avem certitudinea ca experiența pe care o vor dobândi-o studenții va contribui la creșterea competitivității noastre”.
Programul este conceput pentru tinerii de la colegiu și universitate, care au ales specialitățile IT, care doresc să însușească o profesie prestigioasă de inginer QA și să-și pună bazele pentru o carieră în domeniu. În cadrul stagiului, vei avea posibilitatea să îți consolidezi și să pui în practică cunoștințele la următoare domenii:
- Programare Java
- Testare software
- Automatizare servicii web
- UI automatizare (Selenium).
Cum se va desfășura programul?
Stagiul de practică va cuprinde 160 ore, distribuite în ore teoretice (25 %) și ore practice (75%). Acesta se va desfășura pe parcursul a 5 săptămâni: 3 săptămâni – format cu prezența fizică a instructorilor și a studenților, 2 săptămâni – cu instruire și ghidare în regim online.
La finalul programului, participanții vor primi certificate de absolvire. Odată cu finalizarea cu succes a cursurilor, studenții vor avea șansa să se angajeze la compania internațională „Allied Testing-Moldova” sau să profeseze în companiile locale de profil.
Urmărește www.startupcitycahul.md pentru a fi la curent cu detaliile despre înregistrare.
Despre „EU4Moldova: Startup City Cahul”
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină în special dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, precum și oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Centre, iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune.